Girl in a jacket Girl in a jacket
Home » Montaj centrale termice

Montaj centrale termice

Montaj centrale termice

Racordul la reteaua de gaz se face cu teava de otel (racord rigid) sau cu tub flexibil de otel (omologat).

Diametrul tevii de racord nu trebuie sa fie mai mic decat al tevii de intrare in centrala sau sa acopere debitul maxim al microcentralei.

Este obligatorie utilizarea unui filtru stabilizator/regulator de gaz, cu domeniu de reglaj intre 10 si 30 mbari.

Se recomanda ca filtrul stabilizator de gaz sa fie montat in pozitie orizontala si cu posibilitate de acces la prizele de masura a presiunii.

Se recomanda (la centralele HERMANN este chiar obligatoriu) conectarea la intrarea de gaz cu racord holender si garnitura (sau robinet special din oferta ROMSTAL – cod 40RG0526).

Presiunea de alimentare, in regim dinamic nu trebuie sa fie mai mare de 50 mbari inainte de filtrul stabilizator/regulator si mai mica de 20 mbari pe intrarea vanei de gaz.

Conductele de gaz vor fi montate aparent in spatii uscate si cu acces permanent, se vor monta pe cat posibil, pe elementele de rezistenta ale cladirii,

Nu este admisa trecerea conductelor unui apartament prin alt apartament, prin spatii neventilate sau inglobate in elementele de constructie ale cladirii.

Este interzisa trecerea conductelor prin cosuri si canale de ventilatie, prin incaperi neventilate, cu mediu coroziv sau cu umiditate excesiva, subsoluri si canale tehnice, poduri, dormitoare etc.

Executia retelei de alimentare cu gaz a centralei termice trebuie facuta de o firma autorizata si specializata in domeniu conform legislatiei in vigoare.

 

In aceste locuri NU se monteaza o centrala

– in dormitoare, camere de zi,
– sub sali de clasa, saloane de spital, sali de spectacole etc.
– in spatii unde se blocheaza caile de evacuare a persoanelor,
– pe pereti sau pardoseli construite din materiale combustibile,
– in subsolul cladirilor atunci cand combustibilul folosit este GPL,
– in incaperi unde sunt depozitate materiale inflamabile sau explozive,
– in balcoane deschise sau in locuri unde exista pericol de inghet sau condens,
– in incaperi unde se produce praf sau cu un grad ridicat de umiditate.
– in incaperi unde exista posibilitati de poluare a aerului cum ar fi: frizerii, tipografii, curatatorii chimice, laboratoare etc.
– in bai (in cazul in care centrala este cu camera de ardere deschisa si tiraj natural).

 

CONDITII PENTRU TIRAJ NATURAL

– sa aiba un volum interior minim, prevazut de legislatia in vigoare (I6/1 – 98)
– sa asigure patrunderea aerului proaspat necesar arderii,
– sa aiba un sistem de ventilare naturala sau mecanica,
– sa permita evacuarea totala a gazelorde ardere, in exterior, deasupra acoperisului cladirii
– sa aiba prevazute suprafete vitrate (goluri in zidarie – ferestre, luminatoare).

Volumul net incaperii trebuie sa fie de minim 18 mc pentru incaperi curente si minim 7,5 mc pentru bucatarii si oficii. Priza de aer proaspat trebuie sa fie neobturabila, practicata in peretele exterior (in cazul in care priza de aer se face dintr-o alta incapere aceasta va fi prevazuta cu priza de dimensiuni duble). Dimensiunea minima a prizei de aer va fi de 6 cmp pentru fiecare Kw putere instalata, dar nu mai mica de 100 cmp.  Priza de aer va fi practicata la partea inferioara a incaperii, la maxim 10 cm de pardoseala. suprafata vitrata (antiexplozie) trebuie sa fie de minim 0.03 mp/mc volum incapere -constructii din beton sau 0.05 mp/mc – constructii din caramida.

Se considera suprafata vitrata golurile in zidarie in care se afla tocurile ferestrelor, luminatoarelor etc. Trebuie sa existe posibilitatea de eliminare a gazelor arse printr-un cos individual cu respectarea normelor specifice. Gazele arse nu pot fi eliminate in exteriorul cladirii, prin simpla traversare a unui perete. La instalare se va prevedea un spatiu de acces in jurul aparatului (minim 0.4 m), precum si acces liber permanent asupra partii frontale. Centralele care folosesc combustibil GPL (propan sau butan) nu vor fi amplasate la subsolul cladirilor. Se admite instalarea in demisoluri dar, numai daca incaperea este prevazuta cu instalatie de detectie a scurgerilor de gaze combustibile si electrovana automata de inchidere a alimentarii cu combustibil amplasata in exteriorul camerei in care se afla montata microcentrala.

 

CONDITII PENTRU TIRAJ FORTAT – obligatoriu la bloc

  • – In acest caz aspiratia aerului si evacuarea gazelor de ardere se poate face direct din/catre exterior, prin traversarea unui perete.
  • – Incaperea trebuie sa aiba suprafata vitrata (antiexpolozie) de minim 0,03mp/mc volum incapere – constructii din beton sau 0,05 mp/mc constructii din caramida.
  • – Aceste centrale termice pot fi montate si in bai dar numai daca au un agrement tehnic emis de MLPTL in acest sens.
  • – In cazul instalarii in baie alimentarea la reteaua electrica se va face numai printr-un intrerupator diferential (pentru tetectarea strapungerii izolatiei electrice a componentelor centralei).
  • – Tabloul sau priza de alimentare electrica (inclusiv intrerupatorul diferential) trebuie sa fie in afara baii.
  • – Nu este necesara existenta unei prize de aer proaspat in incapere.
  • – La instalare se va prevedea un spatiu de acces in jurul aparatului (minim 0.4 m) precum si acces liber permanent asupra partii frontale.
  • – Centralele care folosesc combustibil GPL (propan sau butan) nu vor fi amplasate la subsolul cladirilor. Se admite instalarea in demisoluri dar, numai daca incaperea este prevazuta cu instalatie de detectie a scurgerilor de gaze combustibile si electrovana automata de inchidere a alimentarii cu combustibil amplasata in exteriorul camerei in care se afla montata centrala.
  • – Aspiratia si evacuarea gazelor de ardere se poate face atat printr-un kit coaxial cat si separat prin racorduri din/in afara cladirii.
Dati-ne un Like !